De ce abordări inter şi transdisciplinare?

     Interdisciplinaritatea şi transdisciplinaritatea sunt răspunsuri la problemele globalizării şi ale intedependenţelor lumii contemporane, la specializarea excesivă a ştiinţelor provocată de progresul cunoaşterii umane. Un învăţământ interdisciplinar poate conferi elevilor posibilitatea de a dobândi o privire de ansamblu asupra vieţii şi universului, de a asimila mai temeinic valorile fundamentale şi de a distinge mai uşor scopurile de mijloace. Potrivit studiilor de specialitate, se poate vorbi de o interdisci- plinaritate a unor discipline mai apropiate, dar şi de o interdisciplinaritate a unor discipline mai înde- părtate, care realizează sinteze corelative, păstrându-şi însă specificitatea (de exemplu între istorie, literatură, geografie şi economie politică, între matematică şi chimie, între matematică şi biologie).Există şi o interdisciplinaritate tematică sau pe probleme mari, care restructurează într-o sinteză originală aportul fiecărei discipline sub aspectul conceptelor, principiilor şi metodologiilor ( precum cursul  despre OM propus de J. Bruner). Se poate vorbi şi de o interdisciplinaritate a metodelor, care are drept  numitor comun principii şi metode de investigaţie din diverse ştiinţe ( metoda expermentală, de exemplu) şi de interdisciplinaritatea bazată pe concepte comune, fundamentale mai multor discipline. Între domeniile privilegiate ale interdisciplinarităţii se situează şi lingvistica, avantajul fundamental fiind, ca şi în cazul altor domenii, acela de a favoriza transferul de cunoştinţe şi prin urmare de a rezolva noi probleme. Interdisciplinaritatea nu este singurul mod de realizare a unor conexiuni între dis- cipline, aceasta  aflându-se în relaţie de complementaritate cu transdisciplinaritatea, multidisciplinaritatea şi pluridisciplinaritatea (,,cele patru săgeţi ale unuia şi aceluiaşi arc: al cunoaşterii’’-B .Nicolescu )

            Perspectiva transdisciplinară nu mai e centrată pe discipline, ci le transcende, subordonându-le proceselor individuale de învăţare ale elevilor, intereselor şi caracteristicilor acestora. Se produce o  decompartimentare completă a obiectelor de studiu, structurarea instuirii făcându-se în jurul marilor probleme sau provocări ale lumii contemporane. Dezvoltarea personală integrală, succesul personal, social şi profesional al tinerilor devin scopurile supraordonate ale învăţării. Se urmăreşte, pe de o parte, înarmarea elevului cu metode şi tehnici de muncă intelectuală transferabile la situaţiile cu care acesta se confruntă ( transdisciplinaritatea instrumentală ), pe de altă parte menţinerea permanentă a unei strânse legături cu problemele de viaţă semnificative pentru cei care învaţă ( transdisciplinaritatea comportamentală ). Depăşind reducţionismul viziunii clasice, proiectul transdisciplinar are ambiţia de a construi o perspectivă unitară şi coerentă care să traverseze cunoaşterea  şi cultura. Trebuie evitat însă pericolul unor proiecte monolitice sau al unor sisteme închise.